Care este cea mai mare temere a ta?

M-am gândit să deschid acest subiect deoarece fiecare dintre noi avem un colț întunecat de care ne temem, fie că e vorba despre căderea în singurătate sau despre "dobândirea" unei boli necruțătoare. Și cred că dacă am alege să vorbim despre aceste frici, am reuși într-o oarecare măsură să le diminuăm.
Înainte, să fiu sinceră, îmi era cel mai frică de singurătate și de propriile gânduri negre care îmi străbateau mintea, dar acum pot să spun că am rezolvat pe jumătate problema, dar, din păcate, a apărut alta care nu prea îmi dă pace.
Stăteam într-o zi și povesteam cu un amic, când m-a întrebat din senin de ce mă tem cel mai mult. Întrebarea m-a pus puțin pe gânduri, fiindcă am crezut că nu mă tem cu adevărat de ceva anume, dar am cugetat și i-am răspuns "Mi-e frică să nu uit cine sunt". El a înțeles că mi-e frică să nu mă uite lumea, deși nu am sugerat asta, dar i-am explicat că nu mi-e frică să fiu uitată, ci mi-e frică de amnezie. Consider că amnezia este cel mai urât lucru care i se poate întâmpla unui om. Vorba aia, lasă lumea să te uite, atât timp cât tu nu vei uita niciodată cine ești cu adevărat...
Am început să am mici pierderi de memorie și mi-am șters involuntar amintiri din cap, și cred că din acest motiv îmi este foarte frică să nu mă îndrept încetul cu încetul spre amnezie, deși nimeni nu o face atât de ușor. Doar că e ciudat când o persoană îți povestește ce ai făcut acum doi-trei ani, cuvânt cu cuvânt, iar tu nu-ți amintești nici măcar o boabă din cele întâmplate. Și culmea e că nu a intervenit alcoolul în acea amintire, ci pur și simplu a ales creierul să o dea uitării, considerând probabil că nu este ceva important, fiindcă altă explicație nu am.
Dar a fost straniu, deci... :))
Vouă de ce vă este teamă?

Hmm...pai daca asta se va întâmpla probabil ca vei uita si ca te temi de asta :)) ...scuze, glumeam, si eu am trăit chestia asta cu uitatul, ultimii 4-5 ani din existența mea  sunt într-o ceata groasă, nu stiu sa explic de ce ...desi imi amintesc foarte bine evenimente de acum 12-15 ani. 
Nici eu nu credeam ca an ceva anume de care sa imi fie teama  pana acum vreo 4 ani cand am fost prima dată la mare si m-a luat curentul ( spoiler , am supraviețuit)  , atunci mi-am dat seama ca sunt înspăimântat  de ideea de a murii innecat

Cam așa e și în cazul meu, îmi amintesc lucruri de când eram mică, dar îmi e greu să-mi amintesc ceva de acum doi ani. :))
Era și eu să mor de vreo două ori înecată, iar când eram mică aveam un fel de fobie din cauza asta, care din fericire a trecut. Dar da, e nasol să mori înecat, deci nu te compătimesc.

Nu-ul de la "deci nu te compatimesc "  este in plus ? :))

Saroo wrote:Nu-ul de la "deci nu te compatimesc "  este in plus ? :))

Exact, dar taci, prefă-te că n-ai văzut :)))

Ok, dar prefa-te  si tu ca nu ai observat cum am scris inecat :))

Mie mi-e frica de morti, sicrie si tot ce tine de subiectul asta, cu toate ca, pot sa citesc thrillere si sa ma uit la anime-uri mai "horror". Mi-e frica sa-i vad in real life sau filme.
De asemenea, mi-e frica de albine.

Dupa ce ajungi mama, se schimba fobiile sau temerile. Insa teama mai mare ca si pierderea copilului tau nu exista. Este mai mare ca si feica de necunoscut.